Primul efect al testului doping pozitiv: Nike a întrerupt contractul cu Șarapova, în valoare de 70 de milioane de dolari

Primul efect al testului doping pozitiv: Nike a întrerupt contractul cu Șarapova, în valoare de 70 de milioane de dolari
  • Publicat:
  • Actualizat:

Compania americană producătoare de echipament sportiv Nike și în același timp sponsorul tehnic al Mariei Șarapova, a rupt legăturile contractuale cu jucătoarea rusă pe perioada în care aceasta va fi investigată pentru consum de substanțe dopante.

„Suntem întristați și surprinși de informația referitoare la Maria Șarapova. Am decis să suspendăm relația noastră cu Maria pe durata anchetei. Vom continua să urmărim îndeaproape situația”, a declarat KeJuan Wilkins, purtător de cuvânt al Nike, citat de AFP.

Jucătoarea de tenis își prelungise contractul cu Nike în 2010 pentru o perioadă de 8 ani. Valoarea totală a înțelegerii era de 70 de milioane de dolari. Celebra firmă americană este sponsorul tehnic al rusoaicei din anul 1999.

Federația Internațională de Tenis (ITF) a emis, luni seară, un comunicat de presă privind investigația de dopaj în cazul tenismenei Maria Șarapova, la scurt timp după conferința de presă a jucătoarei din Rusia. Potrivit Federației Internaționale de Tenis (ITF), Programul Antidoping din Tenis (TADP) a confirmat faptul că, pe 26 ianuarie 2016, tenismena Maria Șarapova a furnizat o probă antidoping, în cadrul participării la turneul de Mare Șlem al Australiei.

Proba a fost analizată de un laborator autorizat al Agenției Mondiale Antidoping (WADA). Testul antidoping a fost pozitiv, cu identificarea substanței interzise intitulată Meldonium. În conformitate cu regulamentul Programului Antidoping din Tenis (TADP), Maria Șarapova a fost pusă sub învinuire, pe 2 martie, pentru încălcarea normelor în vigoare. Federația Internațională de Tenis precizează că Maria Șarapova a recunoscut faptul că i-a fost administrată substanța Meldonium și implicit acuratețea rezultatului testării.

Întrucât Meldonium este catalogată drept „o substanță nespecifică”, în conformitate cu normele WADA (și, prin urmare, TADP), privind lista substanțelor interzise și a metodelor interzise, Maria Șarapova va fi suspendată provizoriu, începând cu 12 martie, până la determinarea cauzei. Substanțele specifice sunt cele pentru care, dacă sunt descoperite în corpul unui atlet, poate exista o explicație credibilă, care să nu reprezinte un caz de dopaj, întrucât astfel de substanțe se pot regăsi și în mod natural în corpul uman.

Substanțele nespecifice sunt cele pentru care nu poate exista o explicație credibilă, care să combată acuzația de dopaj, întrucât nu se regăsesc sub nicio formă în corpul uman, potrivit Agenției Antidoping din Marea Britanie.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Scandalos! Cum a putut să-l numească BBC pe Cristiano Ronaldo, după ratarea penalty-ului: „E o rușine!”
Scandalos! Cum a putut să-l numească BBC pe Cristiano Ronaldo, după ratarea penalty-ului: „E o rușine!”
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se menține în formă la 41 de ani
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se…
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
Subiecte Bac 2024 - Matematică, publicate astăzi
Subiecte Bac 2024 - Matematică, publicate astăzi
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
Asociația de proprietari are interzis. Proprietarii de apartamente pot face reclamație
Asociația de proprietari are interzis. Proprietarii de apartamente pot face reclamație
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cum ne dă statul român foc la valiză. Un cunoscut economist explică de ce avem o viața mai scumpă de la 1 iulie
Cum ne dă statul român foc la valiză. Un cunoscut economist explică de ce avem o viața mai scumpă de…
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×